10 cele mai longevive organisme de pe Pământ

Un cercetător britanic nu odată a comentat că o persoană este capabilă să trăiască până la 150 de ani. Cu toate acestea, chiar și cu această vârstă, nu putem fi considerați cei mai longevivi, deoarece unele organisme de pe planeta noastră pot trăi sute și chiar mii de ani. Puțin probabil că oamenii vor atinge cândva astfel de indicatori, dar cu toate acestea, simplul fapt că în lumea noastră există astfel de organisme, impresionează!

188 de ani

Printre toate creaturile reptile existente, recordul pentru longevitate îl au țestoasele radiante. Una a aparținut liderului insulei Tonga. Se numea Tui Malila , şi a trăit nici mai mult, nici mai puţin  188 de ani.

1

Această specie de țestoase trăieşte doar pe insula Madagascar şi în acest moment sunt pe cale de dispariție.

1

 211 ani

Printre mamifere deasemenea există un campion – balena polară (Balaena mysticetus). Vîrsta ei poate depăși 200 de ani.

1

La început, oamenii de știință considerau că viața acestor balene este de aproximativ 70 de ani, dar găsind în corpul lor, vârfuri ale harpoanelor din  sec. al 19-lea, opinia sa schimbat. Confirmarea noii teorii au fost studiile aminoacizilor ce se conțin  în ochii și dinții animalului.

1

 507 ani

Arctica islandica – un tip de crustacee, care deși seamănă cu o scoică obișnuită, primește titlul onorific de cel mai longeviv organism-singur, care nu crează colonii.

Biologii au numărat cantitatea  de inele de pe coaja de crustacee și au constatat că vârsta lor este mai mare de trei sute de ani. Și, cel mai longeviv dintre ei, numit Minom, a trăit 507 de ani.

1

 2400 ani

Ciuperca Armillaria Solidipes a făcut furori printre oamenii de știință. Câțiva ani în urmă, sub pământ a fost descoperită o colonie întreagă a acestor ciuperci, care ocupau o suprafață de cinci kilometri pătrați, cu vârsta mai mult de 2400 de ani.

1

 5062 ani

Pinul longeviv (Pinus longaeva) – un copac mic din familia coniferelor, cu un aspect prezentabil, iar ramurile sale se îndoaie sub cele mai ridicole unghiuri. Acest lucru nu joacă un  rol important, dar, din careva motive este capabil să trăiască mii de ani.

1

Astfel, cel mai vechi copac din această specie a fost numit Matusalem, şi are vârsta de 5062 de ani.

1

 11 000 ani

Larrea tridentata – acest arbust cu frunze medicinale cu ușurință a depășit pinul. În 1970 arbustul, rădăcina căruia este eternă, a fost găsit în pustiul Mojave de către Frank Vašek. Deși ramurile sale trăiesc doar câteva sute de ani, vârsta tulpinii ajunge pînă la 11000 de ani.

1

 34000 ani

Conform versiunii oficiale vârsta tulpinii de bacterii este de 34000 de ani.

1

Mai există versiuni precum că, bacteriile reînviate care au fost extrase din albinele cimentate în chihlimbar au vârsta de 40 de milioane de ani. Același lucru a fost realizat şi cu bacteriile cristalelor de sare care au vârsta şi mai mare – 250 milioane de ani. Deoarece aceste date nu sunt confirmate  rămânem cu ipoteza oficială.

1

 80 000 ani

Clonele – sunt cea mai sigură cale de a atinge nemurirea. Probabil din acest motiv colonia de copaci  Populus tremuloides există timp de peste 80 de mii de ani. Colonia continuă în mod constant să crească “copii noi”.

1

 200 000 ani

Iarba Posidonia care creşte pe fundul mării Mediterane sub formă de colonii poate exista pînă la 200 000 de ani. Doar că existenţa plantei e amenințată atât de încălzirea globală cât şi de construirea intensă a litoralurilor locale.

1

 Nemurirea

Turritopsis dohrnii – meduza pe care cercetătorii o consideră nemuritoare. Secretul ei constă în faptul că atunci cînd se confruntă cu moartea se  întoarce la stadiul inițial – polipi care înmuguresc de la sine clone. Acest proces poate dura un infinit de ori.

1

Dacă ţi-a plăcut acest articol distribuie prietenilor!