1300 de tone de aur – unde a dispărut tezaurul Imperiului Rus? Află cine a pus mâna pe el!

Înainte de primul război mondial Rusia dispunea de cele mai mare rezerve de aur din lume – acestea constituiau 1311 tone către anul 1914. Însă războiul mondial și cel civil, care a urmat după, au epuizat cel puțin 4/5 din rezervele de aur ale Imperiului Rus.

În timpul primului război mondial Rusia s-a achitat cu Imperiul Britanic pentru armamentul livrat, folosind rezervele de aur. Acesta era expediat atât în Anglia, căt și în Canada,care era colonie engleză. Însă aurul se extrăgea și pe timp de război, așa încât rezervele lui se suplineau constant. Însă apoi a urmat revoluția, după care a început războiul civil.

Aurul statului către acel moment fusese expediat în două orașe – Kazan și Nijnii Novgorod. Războiul civil a izbucnit în anul 1918, și inițial forțele ”albe”, care doreau restaurarea monarhiei și se bucurau de suportul statelor europene, aveau succese mari – colonelul Kappel s-a apropiat de Kazan și bolșevicii s-au grăbit să evacueze aurul din acest oraș mare.

Însă nu au dovedit s-o facă, Kappel a pus mâna pe o parte bună de aur, care ulterior a fost transmisă conducătorului suprem al armatei albe – Kolceak. Acesta se afla la Omsk și în toamna anului 1918 dispunea de 505 tone de aur. Anume de aici se încep ”petele negre” – aurul începe să dispară fără nici o evidență.

Este cert faptul, că o parte din acest aur s-a cheltuit pentru procurarea armamentului, Kolceak pregătea o ofensivă pentru primăvara anului 1919 și avea nevoie de armament. Totuși, o parte din aur a fost cheltuită și în alte scopuri, fiind depozitată în băncile mondiale. Soarta acestui aur nu se cunpaște nici până în ziua de azi. Rusia trecea printr-o fază de mare haos și multe lucruri așa și nu au fost clarificate, mai ales că Kolceak a fost capturat și executat în grabă în luna februarie a anului 1920.

Este cunoscut că o parte din aur a fost furat de un oarecare ataman Semenov, care a reușit să blocheze un tren în apropierea orașului Cita, de unde a furat aur în valoare de 42 milioande de ruble. Însă e o parte relativ mică din aurul, de care dispunea Kolciak.

Semenov a cheltuit și el o parte din banii obținuți pentru armament, iar altă parte a depozitat-o într-o bancă din Japonia, considerând, că va avea nevoie de acel aur după terminarea războiului civil. Însă ulterior partea niponă a ignorat toate încercările bolșevicilor de a clarifica situația  cu aurul, transmis Japoniei de către Semenov, care a fost nevoit să emigreze din Rusia în anul 1921.

Bolșevicii, care au consolidat puterea proprie în urma victoriei în războiul civil, au plătit cu aurul țarist compensații unor state agresate, precum Estonia, Lituania și Letonia, iar altă parte a fost cheltuită pentru restabilirea economică a statului. Dar e cert și faptul, că mult aur rusesc s-a dizolvat prin băncile europene și nipone.

Sursa