
Din mai multe motive, oamenii își părăsesc casele sau chiar orașe întregi pentru a fugi sau de furia naturii, sau mai aproape de aceasta. Astfel, aceste locuri rămân pustiite, doar cu Mama-Natură, care decide treptat să creeze adevărate opere de artă, fără prezența umană. Acestea devin atât de deosebite, datorită faptului că aici apare o notă de misticism rupt din filme despre viața de după apocalipsă sau alte dezastre. Anume din acest motiv, sânt atâția turiști atrași de locurile și obiectele abandonate, iar farmecul acestora se simte chiar și prin fotografii.
1. Turn abandonat lângă Sintra, Portugalia
2. Simbol al celui mai mare port al României, Cazinoul de pe faleza din orașul Constanţa, ridicat în 1904-1910 la iniţiativa regelui Carol I.
3. Intersecție pe unde demult nu mai trec mașini
4. Un oraș abandonat, cu 587 de case
Burji Al Babas este un oraș din Turcia, care trebuia să fie reședința celor bogați și faimoși, dar ceva nu a mers bine, construcția sa a fost suspendată, iar casele au rămas goale.
5. Poteci inundate pe lacul Tahoe din SUA
6. Statuia unui demon într-un mausoleu polonez abandonat
7. Timgad – unul dintre cele mai bine conservate orașe antice romane
Timgad este situat în Algeria – a fost fondat în jurul anului 100 d.Hr.
8. Avion japonez din timpul celui de-al doilea război mondial pe teritoriul insulei Guam
9. Drum de cărămidă galbenă din parcul abandonat Land of Oz
10. Casă pe care natura a luat-o în posesia sa
11. Statui care vor speria pe oricine
12. Fotografia scării principale de pe Titanic înainte să se scufunde și 100 de ani mai târziu
13. Cimitirul taxiurilor galbene din China
14. Un copac care crește într-un turn abandonat
15. Ce a mai rămas din vechile căi ferate
16. Templul vechi din junglă