7 greșeli de percepție, pe care poate să le facă fiecare din noi! Știi bine geografia?

Noi considerăm Marea Moartă cea mai sărată din lume, bazilica din Vatican – cea mai mare din lume, iar cascada Niagara cea mai înaltă din lume. Și greșim amar! Vedeți, care sunt cele 7 mituri geografice mai populare!

1.Bazilica Sfântul Petru din Roma – cea mai mare din lume

Bazilica Sfântului Petru din Roma este, fără nici o îndoială, cea mai vizitată biserică din lume, însă nu este și cea mai mare. La acest capitol domină templul din orașul Yamoussoukro, Coasta de Fildeș, el se numește Notre Dame de la Paix și are suprafața de 30 de mii de metri pătrați – de două ori mai amplu, decât cel din Vatican. E și mai înalt cu 26 de metri, decât catedrala Sfântului Petru. Notre Dame de la Paix a fost construit între anii 1985 și 1989.

2.Turnul din Pisa – cel mai înclinat din lume

În realitate cea mai înclinată clădire se află în Germania – o biserică datată cu al XIII-lea secol din satul Zuurhusen. Având inclinația de 5,19 grade, turnul este inclus în cartea de recorduri Guinness. Turnul din Pisa este inclinat la 3,97 grade. Să menționăm și clădirea Capital-Gate din Abu-Dhabi, care este inclinată în partea ei superioară la 18 grade! Anume această clădire unică este inclusă în cartea recordurilor Guinness.

3.Apa din Marea Moartă e cea mai sărată din lume

Nici această afirmație nu este justă. 28 de procente de sare – e mult. E de 7 ori mai mult, decât în Marea Mediterană. Însă pe planeta noastră sunt lacuri mult mai saline – de exemplu, lacul Assal din Djibouti, Procentul de sare din acest lac se apropie de cifra 35%. Aflat într-o depresiune adâncă, malul lacului este considerat cel mai jos punct din Africa.  Europenii demult cunosc acest lac, apa căruia are proprietăți curative, dar din cauza tensiunilor geopolitice lumea nu prea se grăbește să se odihnească în Africa de Est.

4.Cascada Niagara – cea mai înaltă din lume

În realitate Niagara, fiind, posibil, cea mai vestită cascadă din lume, nu este nici pe aproape cea mai înaltă. Cea mai înaltă cascadă din lume se află în America de Sud, e vorba de cascada Angel, care are 979 metri înalțime! Căzând în jos, apa parțial se evaporă, de aceea ziua cascada arată absolut superb, ”îmbrăcată” într-un nor dens.

5.Capul Nord din Norvegia – cel mai nordic punct geografic din Europa

Anual peste 200 de mii de turiști vizitează Capul Nord din Norvegia, fiind ferm convinși că se află în cel mai nordic punct din Europa. Și greșesc mult – în realitate cel mai nordic punct din Uniunea Europeană e capul vecin Knivskjelodden, care se află la câțiva kilometri mai departe. Dacă vorbim și despre insule, atunci să nu uităm și despre Svalbard și Novaia Zemlea,dar acestea sunt practic inaccesibile.

6.Capul Bunei Speranțe – cel mai sudic din lume

Capul Bunei Speranțe este extrem de renumit, dar nu el e cel mai sudic punct al continentului african. Geografic această onoare îi aparține capului Agulhas, care e la peste 150 de kilometri distanță de la capul Bunei Speranțe. Acest loc este de fapt și hotarul dintre două oceane – Atlantic și cel Indian. Apele de aici sunt foarte tulburi, în plus, pe timpuri aici se înregistrau anomalii particulare, de exemplu, în secolul al XIX-ea acul compasului devia cu cel puțin 30 de grade. Nu în zadar și capul a fost denumit anume în cinstea acului – agulha în limba portugheză înseamnă anume ac.

7.Deșertul Sahara – cel mai nisipos din lume

Sahara este cel mai mare pustiu din lume, având o suprafață comparabilă cu cea a Statelor Unite ale Americii. Însă doar 20 de procente din suprafața acestui pustiu este ocupat de nisipuri – restul sunt roci mai solide, pietre sau pietriș.

Sursa