De ce hublourile și ușile avioanelor au mereu colțuri rotunde? Află imediat cauza!

Progresul tehnic al omenirii, din păcate, cel mai des este plătit cu sânge – cu mult sânge. Toate soluțiile tehnice, de care ne bucurăm azi, cândva au necesitat victime și au trecut prin perioade lungi de cautare a soluțiilor optimale. Așa a fost și cu avioanele de pasageri.

Sunt sigur, că ați auzit despre primul avion reactiv din Europa – este Comet 1 al companiei engleze De Havilland. Exploatarea comercială a acestuia a început în anul 1953, dar în curând au început problemele.

La 10 ianuarie 1954 unul din aceste avioane a căzut în mare,  în apropierea insulei Elba. Cadavrele și rămășițele avionului au fost găsite destul de repede și imediat a s-a aflat cauza prăbușirii– oamenii au murit din cauza depresurizării, care s-a produs brusc și imprevizibil.

Cauzele depresurizării nu erau clare, deși versiunea unei explozii la bord fusese exclusă imediat. Cercetarea se desfășura lent și nu s-a descoperit adevărata cauză, iar multe companii au stopat exploatarea avioanelor Comet 1, ceea ce dăuna reputației acestuia.

Au fost realizate mai multe experiențe cu manechine, dar ele nu au oferit nici un indiciu valoros – avionul a fost proiectat pentru a rezista în diferite regimuri. Și totuși un experiment practic a fost reușit, deși a durat mai mult de 5 luni.

Avionul Comet 1 a fost amplasat în interiorul unei piscine mari, și în fiecare zi în el se pompa apa, până când presiunea din interior atingea valori prestabilite. După asta apa era evacuată, apoi iarăși se pompa în salonul avionului. Peste cinci luni fuzelajul avionului a cedat.

Analiza minuțioasă a metalului a demonstart evident, că cele mai vulnerabile puncte fuseseră colțurile ușilor și hublourilor – anume acolo metalul a cedat în primul rând.

Așadar, cauza tragediei avionului Comet 1 a fost stabilită, iar omenirea a luat o lecție extrem de valoroasă – actualmente hublourile și ușile rotunde au devenit un standard unic pentru toate tipurile de avioane.

Sursa