De ce proprietarul celei mai mici podgorii de pe planetă nu vrea ca vinul său să fie consumat?

Vinul este un atribut obligatoriu pentru a te simți un adevărat italian. Cu toate acestea, unii locuitori ai acestei minunate țări apreciază atât de mult vinul încât îl fac pentru a nu-l bea. Vorbim de vinul rar Via Mari 10, care este produs în cantități foarte limitate – doar 29 de sticle pe an.


Deci, ce este atât de special la acest vin? Cert este că strugurii nu sunt cultivați într-o vale însorită, ci chiar în inima orașului italian Reggio Emilia. Mai mult, plantația este așezată pe acoperișul unei vile italiene (fără îndoială însorită), construită în secolul al XVI-lea. Deci suprafața podgoriei este incredibil de mică: puțin peste 60 de metri pătrați. Crama se numește Via Mari 10, la fel ca strada pe care se află vila. O recoltă este suficientă pentru doar 29 de sticle de vin, costul fiecăreia dintre ele fiind de 5 mii de euro.


Via de pe acoperiș a apărut destul de întâmplător. Proprietarul său – Tulio Masoni, a moștenit o cramă mare de la tatăl său. Cu toate acestea, Tulio a decis că aceasta nu era o afacere deosebit de profitabilă și a vândut podgoriile. Din păcate, după ceva timp, Masoni și-a regretat decizia: în cele din urmă, a călcat pe urmele tatălui său și a început și să produscă vin. Adevărat, a ales un loc foarte neobișnuit pentru podgoria sa: acoperișul unei vile vechi.


Tulio Masoni la intrarea în vilă

Vinul Via Mari 10 este făcut din struguri Sangiovese, familiarizați atât cu solul de pe acoperiș, cât și cu… zgomotul orașului. Acesta din urmă este principalul avantaj al vinului Via Mari 10 față de toate podgoriile rurale, spune proprietarul. De fapt, oricât de bun ar fi vinul, Masoni însuși nu recomandă consumul vinurilor sale. Deci, aceasta nu este doar cea mai mică vie de pe planetă, proprietarul ei este și singurul din lume care nu recomandă consumul vinul creat de el.

Deci, dacă nu se bea, atunci, la ce servește acest vin? Italianul consideră hobby-ul său o artă, iar fiecare sticlă creată este o adevărată capodoperă, această capodopera este demnă de a fi un obiect de decor al unei case, a unui palat, a unui conac, poate înlocui un tablou sau o statuie, dar nu trebuie băut în niciun fel. Vinul Masoni este un prilej pentru o conversație caldă între prieteni și o demonstrație a unei băuturi unice, creată într-o vilă mică, dar minunată din Italia.

Apropo, nu poți cumpăra vinul de la Masoni, și nici în magazine nu este disponibil. Acesta se vinde doar in galeria de artă Bonioni, dar nu este mereu disponibil: unele sticle sunt oferite cadou clienților fideli.


Proprietarul însuși susține că vinul este exclusivist, prima înghițitură deschide „o dimensiune complet nouă a minții”, iar o persoană va experimenta o mare nedumerire. Poate că aceasta este o cascadorie publicitară vicleană și poate cea mai ciudată și ambiguă descriere a vinului. În plus, cei care sunt dispuși să achite 5 mii de euro pentru o sticlă vor trebui să-l creadă pe cuvânt pe italianul întreprinzător.