Lista celor mai potrivite locuri pentru o vacanță de unul singur în 2021

Planificarea unei călătorii ”solo” poate fi agitată chiar și pentru un călător experimentat, mai ales atunci când vine vorba de alegerea destinației și a activităților potrivite la care să participi. Totuși, să călătorești singur, ar putea fi cea mai bună decizie pe care ai putea să o iei în această vară.
Pentru început, a fi singur îți permite să vizitezi orice, în orice moment, fără a fi nevoie să te conformezi programului altcuiva. De asemenea, poți să te ”provoci” mai mult prin a te afla într-un loc absolut străin, ceea ce îți sporește încrederea și autostima. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care ar trebui deja să-ți faci bagajele și să începi călătoria de unul singur, cât mai curând posibil.
Acestea fiind spuse, îți lăsăm mai jos o listă cu 7 destinații perfecte în acest sens.

Australia

Australia este destinația de vis pentru majoritatea scafandrilor, datorită nesfârșitelor sale oportunități atât pentru scafandrii amatori, cât și pentru cei experimentați. Chiar dacă nu ești pregătit pentru o astfel de aventură, te poți distra bine descoperind numeroasele comori ascunse pe care această țară le poate oferi. Australia găzduiește, de asemenea, specii de animale rare sau pe cale de dispariție, așa că vei avea șansa rară de a interacționa și cu fosile vechi de milioane de ani. Totuși motivele cheie pentru a vizita Australia de unul singur sunt liniștea profundă, transportul public sigur și opțiunile de cazare ieftine.

Thailanda 

Cu o cultură bogată și mâncare delicioasă, în Thailanda vei avea o mulțime de experiențe unice legate de alimentație și cultură, locuri de explorat și multe de învățat de la localnici. Cazarea și transportul sunt foarte accesibile. Și dacă sufletul tău este neliniștit sau tulburat, poți oricând să intri într-un templu sau într-un centru de meditație pentru a-ți aduna gîndurile.

Marea Britanie

Cu câțiva ani în urmă, Londra era cel mai frecventat oraș din lume de către turiștii ”solo”.  Palatul Buckingham este în prezent cea mai mare atracție pentru călătorii singurii, dar cu siguranță nu este unicul loc de vizitat din Londra. Dacă doriți să vedeți cele mai multe atracții într-un timp limitat, pur și simplu alăturați-vă unui tur de mers pe jos gratuit din Londra când vizitați orașul data viitoare.

Noua Zeelandă

Îți place să conduci de unul singur pe distanțe mari? Mulți călători singuri adoră Noua Zeelandă pentru opțiunile pe care le oferă. Tot ce aveți nevoie este să închiriați un camper sau o mașină obișnuită și să mergeți acolo unde vă duc drumurile. Aceasta este într-adevăr o țară frumoasă de explorat. Localnicii sunt, de asemenea, foarte primitori și de ajutor ori de câte ori ai nevoie de ajutor.

Statele Unite ale Americii


Japonia

Dacă ești un futurist sau amator de tehnologii, explorarea oportunităților de afaceri pe care le oferă această țară la sigur îți vor fi pe plac. Țara găzduiește, de asemenea, temple frumoase, hoteluri de lux și restaurante. În plus, sistemele de transport eficiente de aici îți vor face călătoria solo mai distractivă și de neuitat.

Malaezia

Există multe lucruri de făcut și de văzut în Malaezia, dar cel mai interesant fapt despre această țară din Asia de Sud-Est este că are un procent foarte mare al populației ce vorbește limba engleza. Asta înseamnă că nu trebuie să ai frica de a nu te descurca aici.  Țara are plaje, munți, locuri de scufundare și tot ce ai nevoie pentru a te relaxa și a te bucura de viață pe cont propriu.

In concluzie

Rucsacul și buna dispoziție sunt principalele ”accesorii” de care vei avea nevoie pentru următoarea ta călătorie de unul singur. Nu uita să calculezi bine bugetul de care vei avea nevoie pentru cazare, mâncare și transport, pentru a nu te pomeni în situații neplăcute, iar noi nu putem să îți dorim decât – Călătorii plăcute!