Toleranță absolută – vezi 24 de poze din orașul, care trăiește fără politică și fără religie! E un experiment util pentru noi toti!

Orășelul Auroville este amplasat în partea de sud a Indiei, și el reprezintă o tentativă de a crea o societate, în care oamenii vor trăi fără politică și religie, adică într-o toleranță absolută.

Auroville

Practic, e vorba de o încercare de a construi o societate ideală – această utopie au încercat-o mai multe regimuri și curente filozofice, dar toate au eșuat. Însă Auroville crește și se dezvoltă. Orașul este protejat de organizația UNESCO, însă au fondat acest oraș indianul Sri Aurobindo și franțuzoaica Mirra Alfassa.

Auroville

La început era vorba doar de un loc, în care se organizau lecții de yoga, ulterior acesta s-a transformat într-un orășel.

Auroville

În centrul acestuia se află o clădire cu o cupolă aurie, care se numește Matrimandir – lumea se reunește aici pentru a medita.

Auroville

În anul 1968, când a fost întemeiat orașul Auroville, sute de oameni, care au fost primii locuitori ai acestuia, au adus din țările sale căte o palmă de pământ, care actualmente se păstrează în Matrimandir.

Auroville

Oricine poate deveni cetățeanul orașului – aici locuiesc persoane, venite din Germania, Franța, Rusia, Israel și alte țări.

Auroville

Fiecare candidat trece o stagiere, care durează un an – după asta locuitorii comunei decid, dacă el merită să ocupe un loc printre ei.

Auroville

Aveți posibilitate să vă procurați o casă, dar o pierdeți, în cazul în care plecați.

Auroville

Fiecare cetățean se ocupă de ceea ce știe să facă mai bine, orașul tinde spre o autonomie completă, toți au salarii egale – cca 90 de euro lunar.

Auroville

Auroville dispune de propriile școli, cinema, uzine și restaurante. În Auroville nu circulă autoturisme, în schimb sunt foarte multe motorete.

Auroville

Nu există nici autoritățile centrale – toate deciziile se primesc de grupuri de cercetători, membrii cărora sunt aleși de populație.

Auroville

Auroville

Auroville

Sursa