10 fapte surprinzătoare despre tot și despre toate

Trebuie să ne mândrim cu faptul că ne-am născut pe planeta Pământ! Aceasta nu doar că ne oferă cele mai prielnice condiții de viață, dar este și bogată în curiozități și lucruri care încă urmează a fi descoperite. Astăzi v-am pregătit 10 fapte, simple la prima vedere, dar cu o adevărată încărcătură științifică.  

  1. Dintre persoanele care își pot mișca urechile, doar o treime poate mișca doar o ureche. Spre deosebire de alți mușchi faciali, mușchii urechii au propriul nucleu accesoriu, o zonă de control pentru funcția motorie din trunchiul cerebral. În comparație cu a altor animale, acest nucleu este destul de mic la om.
  2. Lăcustele aud prin găurile din picioarele din spate. Apropo, în antichitate, lăcustele erau considerate o pedeapsa de la Dumnezeu. Atat cronicarii, cât și restul populației descriau invaziile de lăcuste ca fiind  “sfârșitul lumii”.

  1. Dacă pe Pământ nu ar exista Soarele, temperatura la suprafața Terrei ar fi de -273’C.
  2. În Australia, clonarea umană în scopuri terapeutice este permisă oficial. În 2006, Senatul a aprobat proiectul de lege care autorizează clonarea de embrioni umani în vederea obținerii de celule sursă.

  1. În lumină puternică, o persoană mănâncă mult mai puțin decât în ​​condiții de iluminare slabă.
  2. Cel mai adesea, soțiile milionarilor sunt profesoare.

  1. Pisicile au cinci degete la lăbuțele din față, și doar patru la cele din spate.
  2. În majoritatea publicităților, timpul afișat pe ceas este 10:10 – pentru a nu acoperi marca ceasului.

  1. Varza conține 91% apă. În plus conține și o concentrație de vitamina C, deci este capabilă să îndepărteze toxinele din corp și, de asemenea, previne artrita și reumatismul.
  2. Atmosfera Pământului cântărește 5.300.000.000.000.000 de tone.