5 țări în care este normal ca femeile să arate ”neglijent”

Conaționalii noștri care au trăit în străinătate ceva timp declară: femeile din țara noastră sunt vizibile imediat în alte țări. Aranjarea părului, machiajul, manichiura, hainele, pantofii – sunt atributele obișnuite de zi cu zi ale majorității conaționalelor noastre. Doamnele noastre se remarcă mai ales pe fondul femeilor europene, care pun mai puțin accent pe felul cum arată. Astăzi vom descoperi în care țări anume femeilor le pasă cel mai puțin de aspectul lor și de ce pentru ele este ok să apară mai puțin îngrijite.

Germania – pentru că anume comoditatea este pe primul loc

Aici, femeile nu sunt deloc preocupate de cum să combine hainele sau cum să-și aranjeze părul. Străinii notează că majoritatea femeilor de aici se îmbracă foarte inexpresiv: în loc de fuste și rochii – pantaloni și hanorace, iar în locul pantofilor – adidași și cizme. Acestea explică acest lucru simplu: confortul personal este pe primul loc. „Aș prefera să dorm câteva ore în plus decât să mă trezesc mai devreme pentru a mă aduce în ordine”, răspund doamnele din Germania. Desigur, există femei în Germania care urmează tendințele modei și acordă atenție detaliilor, dar nu sunt foarte multe. Conaționalele noastre cu experiență de lucru în Germania notează o caracteristică interesantă: dacă vii la serviciu  în rochie și pantofi, colegii germani, care nu sunt obișnuiți cu asta, vor crede cu siguranță că astăzi este ziua ta de naștere sau ai un motiv bine întemeiat pentru asta.

Danemarca – pentru că oricum toată lumea este fericită

În clasamentul global al țărilor lumii în funcție de indicele fericirii, Danemarca este în mod constant în primele trei. Oamenii de aici rareori se gândesc la fleacuri precum tendințele modei și atracția vizuală. Psihologul Tatyana Godard, care locuiește în Danemarca, spune că orice doamnă de aici, indiferent de venit, greutate și aspect, este o regină. Femeile daneze sunt întotdeauna încrezătoare în atractivitatea personală. Acest lucru reiese din faptul că aici oamenii sunt fericiți și lipsiți de griji. Danemarca a fost odată recunoscută ca fiind cea mai bună țară pentru femei și, dacă de atunci s-a schimbat ceva, atunci doar în bine. Prin urmare, femeile daneze nu caută să fie pe placul altora, pentru ele este mai important să fie în armonie cu ele însele. Îîn opinia lor, pentru aceasta nu este deloc necesar să te machiezi sau să te coafezi.  

Finlanda – pentru că nu consideră necesar acest lucru

În această țară, femeile nu se complexează deloc în ceea ce privește propriul aspect. Mai mult, machiajul și manichiura sunt la ”același nivel” ca și bijuteriile. Femeia tipic finlandeză se îmbracă confortabil indiferent se situație. Un motiv pentru o anumită ”neatenție” față de propriul aspect și chiar o trăsătură națională pe care străinii care locuiesc în Finlanda o observă este onestitatea. Iată ce scrie psihologul Margarita Waelma: „Finlandezii nu se maschează. Ei sunt așa cum sunt. Dacă îți place – îi accepți, dacă nu – treci pe lângă. Mulți străini consideră că finlandezii sunt neîngrijiți, și nu au grijă de siluetă și propriul aspect. Poate. Dar aceasta este părerea și obiceiul lor de a percepe femeile. Mi se pare că acest lucru se datorează faptului că finlandezii sunt cinstiți atât față de ei înșiși, cât și față de mediu: „Eu sunt ceea ce vedeți!” ”

Norvegia – pentru că în lupta pentru egalitatea de gen nu există loc pentru practici de frumusețe

Cercetătorii cred că ”lookul” norvegienilor este afectat indirect de serviciul militar egal între femei și bărbații. Sociologii Ulla-Britt Lilleas și Doug Ellingsen, în lucrarea lor „The Army: Vanguard, Rearguard, and the Battlefield for Equality”, examinează impactul coabitării bărbaților și femeilor în garnizoane. Ei susțin că anume căminele ”unisex” contribuie semnificativ la realizarea egalității. În 2015 femeile din Norvegia au organizat prima petrecere feminină din istoria țării. Polițiști, militari, muncitori în construcții, pompieri – în toate aceste sectoare ale industriei se întâlnesc femei. Societatea nu a făcut niciodată cereri speciale privind prezența bărbaților în anumite profesii. Așadar, norvegienii moderni nu se gândesc deloc la frumusețe și încearcă să introducă cerințe egale pentru ambele sexe.

Olanda – pentru că duc un stil de viață activ

Această țară este numită pe bună dreptate capitala bicicletelor din Europa. Toată lumea aici are o bicicletă aici. Olandezele merg cu bicicleta la serviciu, la medic, la o cafea. Oriunde. Și, desigur, în rochii și pantofi, este complet incomod. ”A fi activ în toate sferele vieții îți afectează aspectul”, spune autorul unui blog despre viața din Olanda.
Femeia olandeză ar prefera mai degrabă să iasă în natură sau să meargă la sală în locul procedurilor lungi într-un salon de frumusețe. Prin urmare, femeile olandeze pot părea neîngrijite străinilor. Fără a se concentra asupra atracției vizuale, femeile din Europa preferă să petreacă timpul pentru lucruri mai importante. Cu toate acestea, nu uitați că totul are nevoie de o măsură. La urma urmei, deși este greșit să judecăm o persoană după înfățișare, ea este cea pe care o vedem în primul rând. Tot înfățișarea este cea care reflectă lumea noastră interioară. Cel puțin parțial.