Pentru comunicare şi orientare în spațiu insectele folosesc semnalele sonore. Cu ajutorul lor albinele, furnicile şi alte insecte transmit membrilor familiei dacă există o sursă de pericol.
Cu ajutorul impulsurilor sonore albinele indică membrilor familiei distanţa pînă la sursa de hrană.
Această distanţă ele o apreciază după consumul de energie musculară la un zbor şi o codifică prin cantitatea impulsurilor şi timpului în care se emit.
O astfel de formă perfectă de comunicare acustică este de neegalat, chiar şi la mamifere foarte bine organizate – maimuțe și delfini.
Dispozitivul schematic al senzorului albinei care primește undele acustice şi electrice de mică frecventă:
1 – baza firului, 2 – membrana, care ţine firul, 3 – firul senzorial al celulei nervoase.
Insectele simt foarte bine câmpul electromagnetic, iar atunci când înainte de furtună el își schimbă tensiunea, ele se ascund. Albinele nu numai că percep câmpul electric extern, dar îl şi creează.
Corpul albinei la frecare de pereții stupului şi fagurelui poate primi o încărcătură de pînă la 90 picokuloni – aproape de 100 de ori mai mare decât cea a albinelor în stare pasivă (acest mecanism de electrificare a fost detectat și la șerpii cu clopoței).
S-a constatat că albinele folosesc oscilațiile câmpului electric, împreună cu sunetul, pentru legătură şi orientare în stupul întunecat şi înghesuit. Emițând sunetul, albina care transmite semnalul mișcă burta cu o frecvență de aproximativ 14 HZ. Acest lucru produce pulsații ale câmpului electric – undele radio.
Răspunsul celulei nervoase la vibrarea sunetului
Receptorii vibrațiilor sonore la albine servesc firele de păr, recent descoperite – senzorii cu lungimea aproximativ 640 microni, şi diametru 10 microni. Ele sunt situate ventilator pe ambele părți ale capului între ochi și sutura occipitală.
Curând a devenit clar, că aceste aceleași fire de păr percep și câmpurile electromagnetice de frecvență joasă, permițând să se păstreze distanța între albina care transmite semnalul şi restul albinelor. Ele nu se ciocnesc și nu se îndepărtează unele de altele mai mult de 5 milimetri – limita audibilității sunetului.
Amplitudinea oscilațiilor firelor de păr depinde de frecvența sunetului sau câmpului electric și de intensitatea acestora. Firul de păr deviază cu 1 grad sub influenţa sunetului și la un unghi de 5 grade sub influența oscilațiilor câmpului electric. Părul este unit cu celulele nervoase – neuronii, care generează impulsuri nervoase, cu o frecvență de repetiție, care este proporțională cu amplitudinea oscilației părului și vibrațiilor electrice de aceeași frecvență ca și vibrațiile părului.
Neuronii reacționează numai la mișcarea firului de păr – receptorul oscilațiilor, în timp ce sensilla responsabilă pentru înregistrarea atingerilor, răspunde cu semnale doar la deviere.
Mecanismul descoperit cu caracteristici unice – receptori de mare sensibilitate, capacitatea lor de a răspunde în mod selectiv numai la variații – și în cele din urmă forma receptorilor care seamănă cu o antenă dipol, au permis de a înțelege cum albinele se orientează în spațiu cu o precizie atât de mare.
Dacă ţi-a plăcut acest articol distribuie prietenilor!