De ce pe vremuri stridiile erau mâncate doar de cei săraci, iar acum de cei mai bogați?

O întrebare: ce ați mânca dacă bugetul dvs. ar fi nelimitat? Poate caviar roșu sau tipuri scumpe de pești? Dar ce spuneți de deserturile foarte scumpe? În orice caz, astăzi împărțirea în produse scumpe și ieftine este destul de lipsită de ambiguitate, iar produsele tind să se ”plimbe” de la o categorie la alta, așa cum sunt, de exemplu, stridiile. Vă întrebați de ce?

Cine, cum și când?
Se pare că oamenii consumă stridii de mai bine de două milenii. Pentru prima dată au început să fie folosite drept produs alimentar în Roma Antică. Mai mult, locuitorii Romei erau atât de pasionați de stridii încât au găsit chiar și o modalitate excelentă de a le menține cât mai mult timp proaspete, cu alte cuvinte, în viață. Aceștia au început să le transporte în acvarii.


Mai târziu stridiile au migrat de la bucătăria italiană spre cea franceză. Se presupune că pentru prima oară acest tip de moluște au fost servite la curtea lui Henric al II-lea, după ce acesta a ordonat să-i fie servite soției sale, Catherine de Medici. Este greu de spus dacă acest lucru este adevărat sau nu. Important este că stridiile, precum și midiile și melcii, sunt extrem de iubite de francezi. Mai mult, în acea perioadă, stridiile erau disponibile atât persoanelor de clasă înaltă, cât și celor săraci. Acestea erau pregătite în diverse moduri – erau folosite ca umplutură pentru diverse copturi, erau fierte, coapte, prăjite, servite crude, etc.


Mai mult, cei săracii alegeau stridiile și datorită prețurilor mici pe care le aveau, deseori acestea înlocuind carnea sau peștele, care erau un ”lux inaccesibil” pentru ei.
În cartea lui Dickens, The Pickwick Papers, unul dintre eroi spune că sărăcia și stridiile merg întotdeauna mână în mână. Tot aici este specificat că prețul unei duzini din aceste crustacee era jumătate din costul unei pâini.


În prezent
Secolul al XIX-lea poate fi numit sfârșitul erei adorației și disponibilității stridiilor. Mai exact, rămâneau a fi preferate de toată lumea, doar că au devenit accesibile doar segmentului ”bogat” al populației. Asta deoarece în această perioadă s-a întâmplat inevitabilul – consumul anterior excesiv a stridiilor a dus la dispariția lor. Autoritățile franceze au introdus restricții semnificative – de acum înainte, a fost permisă capturarea crustaceelor ​​doar din aprilie până în octombrie, deși nici acest lucru nu prea a ajutat.

Până în secolul al XX-lea, populația stridiilor s-a redus atât de mult, încât stridiile au trecut de la categoria de ”mâncare accesibilă tuturor” la categoria ”delicii de lux”. Desigur, au existat încercări (foarte reușite) de creștere în mod artificial a stridiilor, doar că nici acest lucru nu a schimbat situația, stridiile rămânând și în prezent foarte costisitoare.

Apropo, voi ați încercat vreodată acest deliciu al bucătăriei italo-franceze?