Întâlnirea cu Beluga: află tot despre reședința din Marea Albă a acestor balene

Redactorul Men’s Health Anton Zorkin dintotdeauna și-a dorit să întâlnească extratereștrii. Așteptând primul contact cu ei, a reușit să citească o mulțime de cărți de fantastică, dar din păcate asta nu a ajutat. Creaturile, care parcă sunt venite de pe altă planetă, le-a întâlnit nu la Baikonur, nici în universul larg, dar în comuna Nilmoguba de pe malul Mării Albe. Fă cunoștință și tu – în fața ta se află legendara balenă Beluga.
Встреча с белухами: узнай всё о резиденции зубатых китов в Белом море
Creatura albă cu pielea netedă, clipindu-mi din ochi, aproape vertical a țîșnit din apă, asemenea unei torpede, iar mai apoi cu un sunet puternic s-a întors înapoi în habitatul său. S-au arătat clar semnele distinctive ale acestei creaturi: craniul lat, o mimică prietenoasă a feței, iar în locul unde te aștepți să vezi mâinile, – observi niște înotătoare late. Și greutatea, probabil ca a unei mașini ”Jiguli”. Nu mai puțin.

Фото 1 - Встреча с белухами: узнай всё о резиденции зубатых китов в Белом море

Peisaj tipic în preajma crescătoriei de  belugi

 

Cosmonauții zic, că universul este un mediu neprielnic pentru dezvoltarea omului. Ca un nou-creat aquanaut pot să adaug:  marea Albă pe timp de toamnă – exact așa. Apa rece ca gheața fără milă intră prin hidrocostum, eu și cu fotograful Ion neîndemânatic dăm din mâini, străduindu-ne să menținem o poziție verticală la suprafața apei. În comparație cu noi, voluminoasa creatură înoată grațios în jurul nostru, de parcă ar fi o balerină. O pereche de mișcări frumoase – și balena se scufundă în apă ascunzându-se în adâncimi. S-a plictisit balena, în limitele crescătoriei, în compania a două caracatițe bete.

Nilmoguba, unde am fost în octombrie anul trecut, stă pierdută printre pustietățile Kareliei, ca o stație cosmică pe un teritoriu interplanetar. Treizeci de case din lemn și un pod peste râu, împrejmuite cu pădurea fără de margini. Țelul nostru era- întâlnirea cu balenele Beluga. Dar după cum vedeți, nu prea avem succes.

În vizită la belugi


Când Pe tot parcursul anului. În Nilmoguba activează centrul turistic ”Cercul Polar”; din start acest centru a fost conceput pentru scufundări sub gheață, pe care nu le sperii cu gerul de aici, așa că aici și gheața din țarcul belugilor este curățită, și găuri pentru scufundare se pregătesc

Cum Cu trenul (direcția Murmansk) până la stația Chupa, de acolo 55 km cu mașina până la Nilmoguba. Locuință posibil de arendat la centrul turistic, sau la localnici

De ce Iarna: înotul alături de belugi în largul mării ori scufundarea pe fundul ei după stele de mare și actinii, admirarea aurorei boreale, skiatul și plimbarea cu snowmobilul, mersul la saună, pescuitul la gaura în gheață. Vara – tot aceleași puncte minus snowmobil, dar plus plimbări cu barca, culesul pomușoarelor și ciupercilor.

 

Puneți mâna pe ele, atingeți-le. Trebuie să știi cum să le abordezi. Aplicarea forței, sau dresarea nu dau nici un rezultat. La circ, cu leii și tigrii se folosește metoda aplicării forței, cu ajutorul căreia, omul arată cine este șeful. Iar unica metodă de învățare a belugii să răspundă la comenzi – să-i devii prieten, – vocea Mașei Hrobostovoy pare să ajungă până și pe vârful brazilor de pe mal.

Mașa – antrenor în lucrul cu belugile. Noi cu ea stăm, legănându-ne pe un ponton, în mare. Lângă noi, în apă – un țarc îngrădit în formă de cerc cu diametrul de 20 metri în care se joacă Mihei și Varea. Mihei – un mascul de 18 ani, Varea – o femelă de 4 ani. În copilărie aceste două belugi înotau libere în marea Ohotsk, dar acum lucrează în calitate de cobai în slujba cercetătorilor biologi.

”Ah, ce pufoșenii! Vreau să înot cu ei!” – imi scria mie o cunoscută, cînd a aflat, că ne ducem să vedem belugile. ”Da da… pufoșenii”, – ziceam eu în gândul meu, privind, cum Mihei (greutatea – 1,2 tone, lungime – 3 metri) face valuri in apa mării, de parcă ar fi o fantomă de culoare albă. Dacă nu ai ști, că în general belugile sunt animale prietenoase și sociabile, o întâlnire cu ele în largul mării ar putea duce la un infarct spontan.

Фото 2 - Встреча с белухами: узнай всё о резиденции зубатых китов в Белом море

Noaptea deasupra casei noastre, de parcă ar fi fost programată, aurora boreală a început să lumineze

 

Фото 1 - Встреча с белухами: узнай всё о резиденции зубатых китов в Белом море

Arealul eroilor noștri – apele mărilor reci. Oamenii sunt într-o permanentă luptă împotriva grăsimii corporale, dar pentru belugi stratul adipos (aproximativ 10 cm grosime) este foarte important, anume datorită acestui strat ele nu îngheață de frig. Noi ne naștem și până la moarte nu ne mai schimbăm culoarea pielii (Michael Jackson nu intră în această categorie), dar aceste creaturi se nasc de culoare gri, mai apoi devin albastru-închise și la maturitate ajung să fie de culoare albă. Noi suntem  mereu pe uscat – belugile niciodată nu ies pe uscat, în schimb în apă pot atinge viteza de până la 20 km la oră. Atunci când se scufundă, organismul belugilor trece pe regim ”econom”: se limitează alimentarea cu oxigen a organelor interne, bătăile inimii se reduc la 15 bătăi pe minut – același Mihei poate sta sub apă până la 20 de minute.

Фото 2 - Встреча с белухами: узнай всё о резиденции зубатых китов в Белом море

Puțină gospodărire: dimineața ajutăm la depozitarea bărcii pe timp de iarnă, seara încălzim soba

 

 

– Pentru astăzi ajunge atâta vorbă! – de două ori flueră Mașa. Animalele scot capul deasupra apei și încep sa danseze în semn de rămas bun: se întorc dintr-o parte în alta, fac valuri cu înotătoarele. Mihei, până la venirea în Nilmoguba mai mult de 10 ani, a activat în delfinariul din Sankt-Petersburg și poate să-și facă cunoscută prezența, dar și Varea nu rămâne în urmă.

Hoinărim împreună cu Mașa pe ulițele satului, în drum spre casă ea ne povestește, că nu demult au venit în vizită specialiști din cadrul Institutului pentru reglementarea problemelor ecologice și evoluției A.N. Severțov, au studiat cum acționează zgomotul făcut de sunetele tehnologice (de exemplu, sunetul bărcilor cu motor și navelor maritime) asupra mamiferelor marine.

– Totodată au înregistrat discuția dintre Mihei și Varea. S-a constatat, că ei practic nu dialoghează, chiar dacă belugile sunt foarte deschise la vorbă, – se plânge Mașa. – De ce ai noștri nu comunică între ei, idee nu am. Probabil, din cauza diferenței mari de vârstă.

În discuții ajungem până la casele noastre – Mașa împreună cu soțul ei ne-au pus la dispoziție casa lor de oaspeți, o cabină de lemn cu sobă. Mișa ne întâmpină lîngă portiță:

– Lemnele sunt după casă, iar după apă trebuie de mers până la râu, – ne instructează el. Însuși Mihail își are baștina în suburbia Vologdei, este veterinar, a mai lucrat și instructor de diving pe marea Albă. Mașa însă este din suburbia orașului Riazan, a lucrat la stația biologică a USM (Universitatea de Stat din Moscova) tot aici, pe mare.

– Când am fost aduși în Nilmoguba, am încercat să trăim prima iarnă – foarte tare ne-a plăcut. Din sat, totuși, mai ieșim din când în când, nu stăm aici permanent. Chiar recent am petrecut concediul în India.

Seara eu împreună cu Ion ne pregătim o cină în stil țărănesc. Așteptăm, până vor arde lemnele, ca să putem închide deschizătura sobei și discutăm noile noastre cunoștințe – belugile.

– Am presimțirea, că ele nu sunt mai puțin inteligente ca noi ambii, – zic eu lui Ion. El afirmativ dă din cap:

– Aha, ne tratează parcă cu interes, dar foarte indulgent. De fapt, putem să le înțelegem, luând în calcul faptul, că noi în apă ne purtăm destul de absurd.

Фото 3 - Встреча с белухами: узнай всё о резиденции зубатых китов в Белом море

Fragment din antrenament: Mașa aruncă mingea lui Mihei, el la rândul său parează cu măiestrie

 

Фото 1 - Встреча с белухами: узнай всё о резиденции зубатых китов в Белом море

Ion (în stînga) concentrat în discuție cu Mihei (pe mijloc)

 

Dimineața. În Nilmoguba a nins, a acoperit totul în jur cu o folie albă, subțire. Noi ieșim pe verandă și zgribulim de frig. Alături de casa noastră își au cuibul cinci gâște destul de răutăcioase. Încep să găgăie abuziv, de fiecare dată când nimerim în câmpul lor vizual.

– Aveți ceva? Dar dacă gasesc? Ați încurcat ițele, da? – asta par să strige păsările, ieșind în fugă din cotețul lor.

– Ce rele sunt. O să fac o poză, ca cititorul să-și imagineze, cum stau aici lucrurile, – îmi șoptește Ion. El se apleacă, ca să prindă baistrucii cu pene în obiectiv, dar tot atunci și cade, se zbate și strigă, de parcă gâștile au dat în el o serie de gloanțe dintr-un automat. Așa deci, stau lucrurile aici: fotograful atinsese cu obiectivul un fir subțire sub tensiune, care era întins pe tot perimetrul gardului.

– Probabil, 220 volți, oribile senzații, se pare că sunt pe moarte, – încet bolborosește Ion.

– Las-o mai moale, aici sunt doar 12, ca să mențină gâștile să nu zboare! Pregătiți-vă de plecare, mergem să-i hrănim pe Mihei și Varea. E aproape ora 10 dimineața, momentul când își iau ei dejunul, – comentează Mașa, care a venit îndată ce a auzit zgomot. Mergem grăbiți pe cărare, gâștile în urma noastră scot sunete asurzitoare asemeni cantecului rus ”Hop, gabore”. Belugile mănâncă de două ori pe zi. Dejunul de dimineață, prânzul (practic e cina) – în jur de ora 3 după amiază.

– Pe zi doar Mihei mănâncă 18 kg de pește, în special cod, hering, capelin. Mai pe scurt, eu de aș trăi așa… – explică Mașa.

Фото 2 - Встреча с белухами: узнай всё о резиденции зубатых китов в Белом море

Stăm liniștiți pe ponton: am scos un pește din căldare, l-am întors cu capul către belugă (dacă este înghițit de la coadă, înotătoarele pot să rănească esofagul celui care mănâncă) și i-am dat drumul – poftă bună! Belugele nu apucă prada cu dinții, cum o fac multe animale cunoscute mie, – pur și simplu înlemnesc cu gura deschisă, iar peștele alunecă înauntru.

După ce  i-am hrănit pe prietenii noștri, din nou am îmbrăcat hidrocostumul și am intrat în mare. În mână avem câte o perie mică, trebuie să curățim de pe corpurile lui Mihei și  Varea, stratul de piele moartă (în sălbăticie mamiferele singure se freacă de pietrele de sub apă, dar aici suntem nevoiți noi să fim cosmetologi).

– Stai cuminte, doamnă, nu te vârcoli, – bolmojește Ion către Varea. Eu am grijă de Mihei, bucăți din piele pleacă la fund. Corpul belugilor strălucește în apă, iar dacă ne uităm mai atent, este acoperit de o mulțime de mici zgârâieturi si riduri. În sălbăticie aceste balene dințoase își croiesc drum către suprafață, pentru a lua aer, direct prin stratul de gheață (cu grosimea de 4-5 cm), iar pielea groasă fiindu-le scut de protecție împotriva loviturilor serioase.

La atingere Mihei îmi amintește de o minge udă de cauciuc. Încerc să călăresc frumosul albinos. Urc – nu, chiar mă târăsc pe spatele lui, din toate răsputerile încerc să-mi mențin echilibrul. Nu am de ce să mă apuc, Mihei fiind foarte alunecos, îl strâng bine, de parcă aș lua în brațe un prieten pe care nu l-am văzut 100 de ani. Frumosul mă duce, apa bolborosește…Mai pe scurt, a durat acest lucru nu mult timp. Mihei tindea să pară destul de plictisit de această distracție, pleacă sub apă, iar eu rămân să mă bălăcesc la suprafață.

– Ei, frate, de ce așa? Mai vreau! – strig eu în urma animalului, scuipând apa de mare.

– Poți să renunți la eforturi, glasul omenesc îl aud ei, numai că foarte rău. Mai bine percep sunetele  de înaltă frecvență, fluieratul de exemplu, – mă sfătuie Mașa, de pe ponton. Ca și cum ar întări cele spuse de Mașa, Varea scoate un fel de sunet, mai apoi scârțâie ca o ușă neunsă.

– Apropo, fiecare belugă are propriul său semnal, ceva de genul numelui, pe care fiecare îl învață începând din copilărie. Și cu ajutorul acestui unic sunet animalele se pot recunoaște de la distanță, – povestește Mașa.

Se întunecă, ne întoarcem spre casă. Eu mă duc după apă la râu, iar Ion cotește după colț, ca să ia niște lemne. Deasupra noastră un cer nemaipomenit de frumos, refractă culori de o nuanță verzuie, de parcă în univers ar fi instalate mii de lanterne puternice. Aici și îmi vine un gând banal: ca să nimerești pe o altă planetă și să vezi extratereștri, care se înțeleg între ei cu ajutorul unor semne inumane, nu neapărat trebuie să zbori undeva la bordul unei rachete cosmice.

 Uite așa o specie


Beluga – o balenă dințată din familia monodontidelor. Arealul de extindere este pe teritoriul mărilor nordice, între 50 și 80 grade latitudine nordică (în Rusia – in mările Albă, Bering și Ohotsk, câteodată sunt observate și în marea Baltică). Masculii ating o lungime de până la 6 metri și o greutate de circa 2 tone, femelele fiind mai mici în dimensiuni și greutate. În sălbăticie belugile trăiesc până la 40 de ani, pot să se scufunde la adâncimi de până la 500 metri, dar în viața de zi cu zi rar se scufundă la adâncimi mai mari de 20 metri. Din anul 2000 în Rusia a fost interzis vânatul belugilor în scopuri comerciale (dreptul la vânatul controlat îl au doar țările nordului îndepărtat).       Belugile – creaturi destul de inteligente, capabile să coopereze. Ele sunt folosite pentru filmările submarine (sunt fixate pe corpul lor camere de filmat), și sunt învățate în așa fel, ca să întoarcă camerele de filmat scafandrilor.