Până la 70 de mii de dolari! Un sătuc din munții elvețieni invită noi rezidenți, oferind în schimb mii de euro

Satul elvețian Albinen este o adevărată perlă de munte, fiind situat în cantonul Valais, la o altitudine de 1300 m deasupra văii în care curge râul Ron, a cărui sursă se află în ghețarul acestui canton.
Vederi superbe, aer de munte! Cu toate acestea, chiar și astfel de locuri fabuloase suferă de faptul că oamenii le părăsesc. Acum aproximativ 13 ani, școala de aici a fost închisă, pentru că au rămas foarte puțini copii! Acum micuții locuitori din Albinen merg cu autobuzul la cea mai apropiată școală, care se află la aproximativ 10 km.

În 2017, administrația satului a venit cu propunerea de a oferi o recompensă bănească celor ce acceptă să se mute cu traiul în Albinen. Pentru adulți – 25 de mii de franci elvețieni, iar pentru fiecare copil încă 10 mii.
Astfel, o familie ”medie” (părinți + 2 copii) poate primi o alocație de 70 de mii de franci. La sfârșitul anului, locuitorii satului au votat acest proiect, acesta fiind cunoscut în toată lumeal, iar sute de străinii cu valize au fost atrași de satul elvețian. În realitate autoritățile nu se așteptau la o asemenea avalanșă de cereri. Totodată, s-a decis susținerea și a celor rămași, oferindu-se și lor posibilitatea de a participa la concurs.


Care sunt condițiile de participare? – vă întrebați?
Nu toți trec selecția. Iată care sunt cerințele de bază:
– cetățean elvețian (pașaport sau permis de ședere permanentă) sub 45 de ani;
– persoane care se angajează să locuiască în Albinen nu mai puțin de 10 ani, altfel vor trebui să returneze banii.
– cei care se mută aici se obligă să investească în locuințe în sat (construire, cumpărare, reparare a celor existente) 200 mii franci elvețieni.
Deci condițiile, după cum puteți vedea, nu sunt tocmai simple, dar în mai puțin de un an, în sat s-a mutat o familie cu doi copii din cantonul Aargau și un localnic care a început să-și renoveze casa din Albinen.


Să mai notăm un punct: bugetul proiectului este de 100 de mii de franci elvețieni pe an. Deci, în următorii cinci ani, populația din Albinen va putea crește cu aproximativ 5-10 familii. Primarul Beat Yost este mulțumit. Nu foarte repede, dar oricum satul va renaște!