Mulți români sunt siguri că peste ocean este adevăratul paradis. Totuși, din anumite motive, nu toți vor să meargă acolo. Alții pleacă, dar apoi se întorc. Mai există și cei care rămân și obțin o slujbă bună. Astăzi o să vă povestesc despre ultima categorie, sau mai bine zis, despre una dintre persoanele stabilite acolo, a cărui soartă o cunosc bine. Aceasta este prietena mea de la facultate.
Căsătoria cu un american
Maria a plecat în SUA în anii ’90: s-a cunoscut cu un american de origine ucraineană, care făcea un schimb de experiență de un an la București. A rămas între timp însărcinată, apoi l-a urmat peste ocean, împreună cu fiica ei, care avea doar câteva luni. La început totul a mers bine, dar apoi căsătoria s-a destrămat. A trebuit chiar să locuiască într-un adăpost ceva timp, pentru că după divorț, soțul ei a lipsit-o de tot.
Mentalitatea noastră este diferită. Cel mai probabil, în acest caz, fiind în locul fiicei sale, care deja ajunse la majorat, ne-am grăbi să ne ajutăm mama. Dar ea a acționat în modul tipic american! Și-a lăsat mama să locuiască într-un adăpost, pentru ca să fie recunoscută ca fiind săracă. Iar mai apoi să poată conta pe ajutorul guvernului. Asta doar pentru că a reușit să lucreze acolo mai bine de 10 ani.
Mai târziu i-a fost acordată locuință socială: ceva asemănător unui apartament de al nostru cu două odăi. Casa era asemănătoare cu cele construite adesea pe coastele SUA: cu pereți din gips-carton, cu aspect dreptunghiular standard.
Deseori îmi povestește despre pensionarii bogați care nu își refuză nimic, călătorind peste tot în lume. Dar aceștia sunt cei care au avut grijă toată viața ei înșiși de contribuțiile suplimentare la pensie. Și la noi există și o astfel de practică. În acest sens suntem la fel, sau mai bine zis, bazele legislative sunt aceleași, doar mentalitatea este încă diferită.
Atât în SUA, cât și și în România există o categorie de pensionari activi care vizitează diverse locuri publice, practică diverse hobby-uri sau merg la serile de dans etc. Maria nu prea are timp, pentru că ajunsă la pensie, încă mai lucrează, deoarece primește pensia de doar 1470 $, ceea ce nu este suficient pentru a se întreține, nemaivorbind de călătorii. Îi lipsește foarte mult Patria. La această vârstă, este deja dificil să-și schimbe stilul de viață, așa că este puțin probabil să decidă de a se întoarce acasă, în România, și de a o lua de la zero. Rămâne să trăiască cu dorul de baștină, ținând legătura cu câțiva dintre noi, foștii ei colegi.
