Surprinse și emoționate! 11 animale de companie care au văzut ceva pentru prima dată și nu și-au putut ascunde emoțiile

Emoțiile de bucurie și surprindere nu pot fi ascunse sau ”falsificate”. Mai ales când vine vorba de animale. Când aducem în casă un mic patruped, pentru el fiecare zi este plină de noi descoperiri. În prezent, datorită noilor tehnologii, stăpânii, și ei impresionați de emoțiile animalelor lor de companie, nu ezită să imortalizeze aceste momente amuzante și să le distribuie pe rețelele de socializare.
Astăzi am adunat 11 astfel de exemple, care surprind mirarea micilor patrupezi, atunci când se întâlnesc pentru prima oară cu ceva anume.

Reacție la prima întâlnire cu marea
Stăpânii acestui cățel spun că, chiar și în timpul băii obișnuite, acesta se comportă foarte straniu, are o frică enormă!

Nu doar oamenii iubesc să stea la călduț. Adus de afară, acest cățel a adormit imediat ce s-a încălzit. 

Prima întâlnire cu un câine
Văzând pentru prima oară un cățel în apartament, această pisică a suferit un adevărat stres. Este evident că nu se aștepta la o astfel de întâlnire.



Cât de puțin au nevoie cățeii să fie fericiți! 

Doar o adiere ușoară de vânt, o rază caldă de soare, un stăpân iubitor și grijuliu  și libertate prin iarba verde. 

O nouă ”primă întâlnire”
La prima întâlnire, animalele de companie deseori simt nu numai curiozitate, ci și suspiciune sau nemulțumire. Dar, cel mai probabil, timpul va trece și vor deveni prieteni de nedespărțit. 



Prima oară prin zăpadă! 

Nemulțumirea felinelor se citește ușor pe chipul acestora, în special în priviri!  

Zeus – preferatul familiei 
Pentru prima dată, a ieșit singur în grădină și a început să sape găuri peste ot, astfel încât nu a observat cum s-a murdărit.



Anul Nou este un moment special pentru toate pisicile

Fiecare, chiar și cea mai simplă jucărie de Crăciun, aduce o mulțime de experiențe neașteptate.


Primul pom de Crăciun
Feeria sărbătorilor de iarnă de Anul Nou este așteptată de toată lumea, dar se pare că mai puțin de unele pisici. 



Când ești atât de simpatic încât îți este frică să te uiți în oglindă

Nu este atât de ușor ca o pisică să înțeleagă ce are în față, dar încearcă totuși cumva să afle!



Putem spune despre animalele de companie că percep fiecare lucru mic cu încântare și curiozitate și, probabil, mulți oameni au ceva de învățat de la ele!