Maiestuoșii giganți acoperiți de zăpadă au atras întotdeauna oamenii cu farmecul lor înfricoșător și sfidător. Călătorii care au fost cel puțin o dată în munți vor fi de acord cu un lucru – frumusețea peisajelor înconjurătoare și emoțiile care apar în timpul ascensiunii spre vârf sunt greu de transmis în cuvinte. Pentru a gusta din aceste sentimente și pentru a se încărca de adrenalină, alpiniștii cuceresc cei mai înalți munți din lume și stabilesc recorduri. Iată o privire asupra unora dintre cele mai importante, toate fiind numite cu mândrie cele mai mari vârfuri de pe glob.
Everest
Înălțime: 8849 metri.
Unde se află: în sistemul muntos Himalaya, la granița dintre Nepal și China.
Everest este cel mai înalt punct din lume. Al doilea său nume este Jomolungma, care se traduce prin “mama zeilor pământului”. Vârful are forma unei piramide triunghiulare cu o pantă sudică abruptă. A fost format în urmă cu peste 60 de milioane de ani de cutremurele plăcii tectonice indiene. Everest este considerat pe bună dreptate unul dintre cei mai frumoși, dar și extrem de periculos munte. Acesta este motivul pentru care nu toți alpiniștii îl pot cuceri. Pe lângă faptul că traseul în sine este deosebit de dificil, presiunea atmosferică ridicată și aerul rarefiat, care îngreunează respirația pentru perioade lungi de timp, reprezintă obstacole suplimentare. Fiecare gură de aer pe vârful Everest are cu 66% mai puțin oxigen decât o respirație la nivelul mării. Temperatura de pe versanții Muntelui Everest nu depășește niciodată 0°C, ajungând până la -60°C. În medie, este nevoie de aproximativ 40 de zile pentru a urca pe munte.
Chogori (Karakoram)
Înălțime: 8.614 metri.
Chogori este al doilea vârf ca înălțime din lume. Chogori a fost descoperit pentru prima dată de o expediție europeană în 1856 și a fost desemnat ca fiind muntele K2, adică al doilea vârf al Karakoramului.
Prima încercare de ascensiune a fost făcută în 1902 de Oscar Eckenstein și Aleister Crawley, dar a eșuat.
Vârful a fost cucerit în 1954 de o expediție italiană condusă de Ardito Desio.
În prezent, există 10 rute diferite pentru a ajunge pe vârful K2.
Ascensiunea pe Chogori este mult mai dificilă din punct de vedere tehnic decât ascensiunea Muntelui Everest. Muntele este al doilea cel mai periculos dintre cei opt mii de metri, după Annapurna, cu o rată de mortalitate de 24%. Niciuna dintre încercările de a urca pe Chogori iarna nu a avut succes.
Kanchenjunga
Înălțime: 8.568 de metri.
Unde se află: Sistemul muntos Himalaya, la granița dintre Nepal și India.
Numele acestui opt mii de metri se traduce prin “cinci comori ale marii zăpezi” – lanțul muntos Kanchenjunga este format din 5 vârfuri principale, dintre care patru depășesc 8.000 de metri. Până în 1852, Kanchenjunga Main (8.586 m) a fost considerat cel mai înalt munte din lume. La fel ca Chogori, are o rată de mortalitate destul de ridicată la urcare, de aproximativ 22%. A fost cucerit pentru prima dată de o expediție britanică în 1955. În prezent, există 11 rute diferite către Kanchenjunga. Nepalezii cred că spiritul muntelui are chipul unei femei care ia viața tuturor fetelor care se întâmplă să se afle pe versanții săi. Singura femeie care a escaladat muntele în 1998 a fost Jeannette Harrison, o britanică. Un alt fapt interesant despre Kanchenjunga este că a fost foarte iubit și adesea portretizat în picturile sale de pictorul Nikolai Roerich. Este încă imposibil de numărat cu exactitate câte lucrări a dedicat muntelui.
Lhotse
Înălțime: 8.516 metri.
Unde se află: în sistemul muntos Himalaya, la granița dintre Nepal și China.
Lhotse este al patrulea cel mai înalt munte din lume. Este separat de Everest prin pasul South Saddle, lung de 3 km, și are forma unei piramide triunghiulare. Pe lângă vârful principal (8.516 m), mai există două vârfuri care depășesc 8.000 m – Lhotse Middle (8.413 m) și Lhotse Shar (8.383 m). Până în 2001, Lhotse-Middle a fost listat în Cartea Recordurilor Guinness ca fiind singurul vârf optmiar de vârf neescaladat. Totul pentru că traseele de aici sunt extrem de dificile, iar până în ziua de azi sunt prea puține. Una dintre cele mai dificile ascensiuni din lume este fața sudică a vârfului Lhotse Shar, care are o rată de mortalitate foarte mare.
Makalu
Înălțime: 8.485 de metri.
Unde se află: în sistemul muntos Himalaya, la granița dintre Nepal și China.
Numele acestui vârf înseamnă “gigant negru” în chineză. Explicația este simplă – pantele sale abrupte nu rețin zăpada pentru mult timp, așa că, de la distanță, muntele pare negru. Makalu este format din două vârfuri, Vârful principal și Vârful de sud-est. Primele ascensiuni pe acest munte au început abia după anii 1950, deoarece a stat mult timp în umbra vecinului Everest. Vârfurile din Makalu sunt considerate unele dintre cele mai periculoase din cauza marginilor înguste și a dărâmăturilor adânci, care devin un obstacol de netrecut pentru mulți. Urcarea pe acest vârf necesită experiență și expertiză în escaladarea stâncilor.
Cho Oyu
Înălțime: 8201 metri.
Unde se află: în sistemul muntos Himalaya, la granița dintre Nepal și China.
Cho Oyu (Chowowoyag) este unul dintre cele mai populare vârfuri montane după Everest. Mulți alpiniști îl folosesc ca loc de antrenament înainte de a escalada alți giganți. Spre deosebire de vârfurile vecine de 8.000 de metri, cunoscute pentru traseele lor periculoase, acesta oferă cele mai ușoare condiții pentru ascensiune. Rata generală a mortalității, în raport cu ascensiunile reușite, este de aproximativ 1,5%. Cu toate acestea, principalul factor de risc aici rămâne posibilitatea de a fi prins într-o avalanșă. Principala rută spre vârf este prin pasul Nangpa-La. Începând cu 2016, există 15 rute diferite către Cho Oyu.
Dhaulagiri
Înălțime: 8.167 metri.
Unde se află: sistemul muntos Himalaya, Nepalul central.
Dhaulagiri sau Muntele Alb se ridică deasupra celui mai adânc defileu din lume, Kali Gandaki. Caracteristica principală a lanțului muntos este numărul de vârfuri – sunt 11 în total. Ascensiunea spre vârf durează în medie până la 50 de zile și necesită o pregătire fizică foarte bună. Cei mai mulți alpiniști rămân la o altitudine de aproximativ 7.000 de metri. Principalul pericol vine din cauza pantelor abrupte, acoperite de gheață și a avalanșelor. În 1993, o expediție ruso-britanică a făcut istorie prin escaladarea muntelui. Echipa a stabilit un traseu prin centrul feței nordice și a cucerit vârful fără butelii de oxigen. Alpiniștii au fost nominalizați pentru prestigiosul premiu internațional Golden Ice Axe, dar nimeni nu a reușit încă să repete această ascensiune.
Manaslu
Înălțime: 8156 metri.
Localizare: lanțul Himalaya, partea centrală a Nepalului.
Manaslu are un al doilea nume, Kutang, care se traduce prin “muntele spiritelor”. Nepalezii cred că înainte de a urca este imperativ să se obțină permisiunea unui bătrân pentru a evita problemele. În 1998, în jurul muntelui a fost înființat un parc național cu același nume, iar acum există un traseu de drumeție în jurul acestuia. Pe traseul de drumeție, drumeții pot vedea animale rare, cum ar fi pangolini, panda roșii și oi albastre. Topografia Manaslu este similară cu cea a Everestului din multe puncte de vedere. Vârful a fost cucerit pentru prima dată în 1956. De atunci, aproximativ 10 rute diferite au fost urcate până la el.
Nangaparbat
Înălțime: 8125 metri.
Unde se află: sistemul muntos al munților Himalaya, Pakistan.
Numele Nanga Parbat înseamnă “munte gol” în sanscrită. Acest vârf este, de asemenea, considerat foarte periculos pentru alpiniști. Înainte de prima ascensiune reușită, în 1953, 31 de persoane și-au pierdut viața. Cel mai dificil lucru cu care se pot confrunta cei care doresc să cucerească Nangaparbat este reprezentat de condițiile meteo nefavorabile. Muntele se învecinează cu câmpia, unde clima este destul de caldă. Ca urmare, masele de aer cald și rece se ciocnesc, declanșând schimbări bruște ale vremii. Există, de asemenea, un risc crescut de avalanșă. În cea mai mare parte a anului, vârful rămâne inexpugnabil, iar escaladarea lui necesită un nivel ridicat de pregătire și o cantitate impresionantă de echipament profesional.
Annapurna
Înălțime: 8091 metri.
Unde se află: sistemul muntos Himalaya, Nepalul central.
Annapurna nu este doar unul dintre cei mai periculoși opt mii de metri (alături de K2 și Nangaparbat), ci și cel mai important. Rata de mortalitate a cățărărilor era de până la 32%, dar a început să scadă odată cu dezvoltarea posibilităților tehnice. De asemenea, muntele are cel mai mare număr de vârfuri – 13 în total. Potrivit studiilor, Annapurna este în creștere – cutremurul din Nepal din 2015 a făcut ca muntele să crească cu 20 cm. În ciuda numeroaselor sale caracteristici negative, merită remarcată frumusețea unică a lanțului muntos – drumul spre vârf este presărat cu lacuri glaciare și zone sălbatice neatinse. Este, de asemenea, locul unde se află o mare diversitate de floră și faună.
Gasherbrum
Înălțime: 8080 metri.
Unde este situat: sistemul muntos Karakoram, la granița dintre Pakistan și China.
Acest lanț muntos este format din 7 vârfuri, dintre care 3 sunt de opt mii (Gasherbrum I sau Hidden Peak, Broad Peak și Gasherbrum II). Tradus din limba Bălți, Gasherbrum înseamnă “zid strălucitor”. Numele se explică prin faptul că, în zilele însorite, versantul vestic al muntelui, acoperit de zăpadă, strălucește și scânteiază. Cea mai populară rută aleasă de alpiniști este Gasherbrum II. Traseul clasic este de-a lungul crestei de sud-vest. Este considerată una dintre cele mai sigure, deoarece este mai puțin predispusă la gheață și avalanșe.
Shishabangma
Înălțime: 8027 metri.
Unde se află: sistemul muntos Himalaya, Regiunea Autonomă Tibet (China).
Cel mai mic vârf optmiar din lume este format din trei vârfuri – Shishabangma Main (8027 m), Shishabangma Central (8008 m) și Molamenking (7703 m). Muntele a fost cucerit pentru prima dată de o expediție chineză la 2 mai 1964. Traseul de urcare spre acest vârf este recunoscut ca fiind cel mai ușor dintre toți giganții. Cu toate acestea, 21 de alpiniști au murit aici în istorie. Vara este considerat un anotimp nepotrivit pentru ascensiuni, din cauza precipitațiilor frecvente, a căderilor de zăpadă și a avalanșelor. De altfel, numele însuși al muntelui înseamnă “climă aspră” în tibetană.
Tirich-Mir .
Înălțime: 7708 m.
Unde se află: sistemul muntos Hindu Kush, Pakistan.
Tirich-Mir este cel mai înalt punct de pe glob în afara sistemelor muntoase Himalaya și Karakoram. Este situat la 240 km nord-vest de Nangaparbat. Un număr mare de pinteni conectează vârful cu vârfurile învecinate, iar între ele se află mulți ghețari mari. A fost escaladat pentru prima dată de membrii unei expediții norvegiene conduse de Arne Ness în 1950. Se recomandă ca ascensiunea să fie planificată vara sau la începutul toamnei. Tirichmir este un vârf destul de dificil de urcat. Pentru a o cuceri, aveți nevoie de o expediție montană de lungă durată, precum și de o bună pregătire fizică.
Vârful Victory Peak
Înălțime: 7439 metri.
Unde se află: sistemul muntos Tian Shan, la granița dintre Kârgâzstan și China.
Vârful Victory Peak (Tomur) este cel mai nordic dintre toate cele șapte mii de metri. De asemenea, este extrem de dificil de escaladat și se află în topul celor mai înalți munți din Eurasia. Alpiniștii sovietici au reușit să cucerească vârful pentru prima dată în 1938. De atunci, peste 70 de persoane și-au pierdut viața. Principalii factori de risc includ crevase pe versanți, vânturi puternice de gheață, cu viteze de până la 150 km/h, și temperaturi care uneori coboară sub -30°C. Escaladarea vârfului Victory Peak necesită un echipament bun și un nivel ridicat de pregătire.
Aconcagua
Înălțime: 6.961 de metri.
Locație: Munții Anzi, Argentina.
Aconcagua este cel mai înalt punct din America de Sud și se află într-un parc național din provincia argentiniană Mendoza, aproape de granița cu Chile. Muntele are mai mulți ghețari, dintre care cei mai mari sunt considerați a fi cel de nord-est (Ghețarul Polonez) și cel de est. Prima ascensiune a Aconcagua a fost realizată la 14 ianuarie 1897 de alpinistul Matthias Zurbriggen, care a pornit singur. Având în vedere condițiile geografice și climatice relativ confortabile, escaladarea muntelui reprezintă o pregătire excelentă înainte de ascensiuni mai ambițioase – cum ar fi cele opt mii de metri din Himalaya. Cel mai bun anotimp pentru o astfel de excursie este iarna. Pantele Aconcagua adăpostesc o mare varietate de floră și faună, iar terenul local va surprinde pe oricine se aventurează până în vârf.