Un cuplu proaspăt căsătorit a recurs la măsuri drastice pentru a-și putea cumpăra o casă, fără a apela la ipotecă

Probabil, în orice țară, problema accesibilității achiziționării propriei locuințe pentru familiile tinere este foarte acută. Pe când majoritatea doar visează la propria casă sau apartament, un cuplu din Newport (Marea Britanie) a reușit să se mute în propria lor casă într-un an și să-l echipeze complet fără a apela la ipotecă și ajutor financiar din partea părinților. Un program de stat i-a ajutat în acest sens, dar condițiile acestei oferte atât de generoase s-au dovedit a fi mai mult decât drastice!

Tinerii căsătoriți Nathan Doe și Teela Stanworth, în vârstă de douăzeci de ani, au devenit deja proprietarii unei case mari și confortabile datorită unui program de stat de 5 ani care ajută familiile tinere să își cumpere propriile case. Au îndeplinit prima parte a contractului ceea ce le-a permis să se mute în casă, dar următorii cinci ani vor demonstra dacă sunt în stare să respecte regulile sau totuși trebuie să plătească statului o sumă uriașă, sau poate chiar … să spună la revedere locuinței.

Tinerii, încă de pe băncile școlii au înțeles că nu pot trăi unul fără celălalt, așa că au decis să-și unească destinele. Anume atunci a apărut problema achiziționării unei locuințe separate, deoarece nu doreau să locuiască împreună cu părinții. Prin urmare, au decis să meargă să studieze careva cursuri, și nu la universitate, pentru a putea obține cât mai curând o profesie.

După ce au aflat despre posibilitatea obținerii unui împrumut fără dobândă timp de cinci ani, în baza căruia statul rambursează 20%, au decis să-și încerce norocul. Dar nu totul era atât de simplu pe cât părea la prima vedere.
Pentru a deveni membru al unui astfel de program preferențial și a primi un împrumut pentru o casă, trebuia efectuată o plată în avans, care constituie 20% din valoarea proprietății, iar asta însemna o sumă enormă pentru tineri.  Întrucât veniturile familii nu erau atât de mari, aceștia au trecut la ”regimul” de economii complete.

Așadar, în primul rând au renunțat la toate ”deliciile” tinereții – cluburi, cafenele, excursii, vacanțe de vară sau haine scumpe! Mai mult, aceștia și-au modificat chiar și regimul alimentar, așa că timp de un an au mâncat doar fasole, tăiței și legume. Nunta, de asemenea, a trebuit amânată, limitându-se doar la o logodnă modestă. În ciuda unui cadru atât de strict, au reușit să îndeplinească prima parte a contractului.

Un an mai târziu, după ce au strâns suma necesară și au finalizat toate procedurile legislative, s-au mutat în casa care va deveni proprietatea lor peste cinci ani. Totuși această bucurie evocă un dublu sentiment, pentru că în toți acești ani vor trebui să lucreze foarte mult și să se refuze de mai multe plăceri.

Chiar și în ciuda faptului că un an de muncă grea i-a ajutat pe ambii să avanseze în carieră și salariile lor au crescut considerabil, acest lucru nu este suficient pentru o viață împlinită. Prin urmare, pentru următorii cinci ani, tinerii vor trebui să trăiască în regim de ”austeritate” pentru a nu depăși plățile împrumutului. În caz contrar, sunt amenințați cu amenzi, penalități și chiar cu confiscarea locuinței.

În ciuda tuturor inconvenientelor, Nathan și Teela sunt fericiți că au luat împreună această decizie, pentru că nu există nimic mai plăcut în această viață decât să te întorci în propria ta casă după o zi grea de muncă.