Unde-au dispărut toți? Frumusețea uimitoare a Chinei fără turiști

Destinațiile turistice din China pot fi chiar mai aglomerate decât metroul la orele de vârf, din cauza numărului mare al populației. De exemplu, în sudul Chinei, a fost deschis un pod de sticlă peste un abis, dar a trebuit să fie închis din cauza unui flux nesfârșit de turiști și a riscului că acesta nu ar putea rezista încărcăturii. Cu toate acestea, există regiuni îndepărtate umde nu este văzută nici zare de turist. Fotografiile au fost făcute în locuri pitorești precum Dunhuang, o oază la marginea deșertului Gobi din nord-vestul Chinei, sau Jiuzhaigou, un parc natural protejat din zone îndepărtate din provincia Sichuan. Peisajele variază, dar au un lucru în comun: un sentiment de izolare și liniște, de parcă ai fi primul din lume care le-a văzut.

Terase de orez Laohuzui din Yuanyang, provincia Yunnan. Locul este inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Terasele au fost cultivate de poporul Han acum câteva milenii.

Un călător singuratic în deșertul Gobi, lângă orașul Dunhuang, care a făcut odată parte din Marele Drum al Mătăsii

O iurtă tradițională folosită de oamenii nomazi din regiunea autonomă Xinjiang Uygur, pe fundalul Muntelui Muztagata și al Lacului Karakul

O plută de bambus pe râul Li din sudul Chinei. Acest peisaj este reprezentat pe bancnota de 20 de yuani

Pod de lemn în munții Huanshan. Acest peisaj din provincia Anhui este adesea văzut pe acuarelele chinezești

Marele Canion Kuitun de pe versantul nordic al Muntelui Tien Shan din regiunea autonomă Xinjian Uygur din China

Un alpinist singuratic urcă pe formațiuni stâncoase din sud-vestul județului autonom Shilin-Ii

Țărmuri înfundate în Xiapu, o regiune din sud-estul provinciei Fujian, care este renumită pentru modul său tradițional de viață

Frumusețea toamnei în satul Hemu de la granița de nord a Prefecturii Autonome Xinjiang Uygur, unde mulți trăiesc la fel ca pe vremuri

Apa din afluentul Yangtze din Regiunea Autonomă Dechen-Tibet a crescut puternic din cauza ploilor abundente

Un cioban conduce animalele prin pajiștile Altai din regiunea autonomă Xinjiang Uygur în timpul migrației lor sezoniere. Mulți păstori duc un mod nomad de viață, mergând sus în munți vara și coborând pe pajiști mai calde iarna

Un bătrân pescar aruncă o plasă în râul Li. Un cormoran stă lângă el, ajutându-l să pescuiască

În județul Baicheng, după recoltare, ardeiul roșu este pus la uscat

Lacul Cinci Flori, numit și Lacul Păunului, din Jiuzhaigou Wildlife Sanctuary, toamna. Cristalele de pe fundul lacului reflectă în mod natural culorile vibrante ale peisajului din jur

Lacul Yueyatsuan („Lacul în creștere”) din Oaza Dunhuang se crede că există de mai bine de două mii de ani și este alimentat dintr-un izvor

Geoparcul Național Danxia este renumit pentru munții săi colorați, care sunt formați din straturi de gresie și roci sedimentare

Rezervația Naturală Jiuzhaigou este unul dintre cele mai frumoase locuri din acest parc și este adesea folosit pentru filmări de filme și emisiuni de televiziune

Ciobanesc mongol pe platoul Basan din nord-vestul provinciei Hebei din China

Marele Canion Enshi din provincia Hubei

Templul Voyun de pe Muntele Gezaoshan din provincia chineză Jiangxi