Acest smartphone rezista 50 de zile fără încărcare

Energizer Power Max P18K Pop este primul smartphone cu acumulator de 18000 mAh.

Avenir Telecom continuă diversificarea ofertei smartphone produsă sub brandul Energizer anunţând un model încadrat la gama premium, echipat cu cameră foto retractabilă şi un acumulator gigantic. Acest telefon are o grosime surprinzătoare de tocmai 18mm

Potrivit companiei producătoare, Power Max P18K Pop poate reda clipuri video timp de două zile fără oprire, sau 4 zile dacă ne limităm la ascultarea de muzică. Autonomia în standby poate ajunge la 50 zile. Odată descărcat, acumulatorul este încărcat prin cablu USB type C și timp de 9 ore îl ai din nou încărcat  la 100%.

Acest smartphone are camera foto principala cu rezoluţi de 12MP+5MP+2MP şi camera frontala de 16MP+2MP, care se ascunde în corpul telefonului atunci când nu este folosita. Motorizat de chipsetul MediaTek Helio P70, telefonul dispune de un CPU octa-core a cărui frecvenţă poate urca la 2.1GHz şi 6GB memorie RAM. Ecranul de 6.2” nu are margini având rezoluția FHD+ şi redă interfaţa Android 9 Pie.

Power Max P18K vine echipat cu 128GB memorie internă şi slot microSD pentru suplimentarea capacităţii de stocare. Din păcate, ieşirea pentru căşti de tip jack 3.5mm este substituită cu un adaptor pentru portul USB-C inclus în pachetul cu accesorii.

Energizer Power Max P18K va fi disponibil pentru livrare începând cu luna iunie 2019, la un preţ rămas deocamdată neprecizat.